markus-winkler-afW1hht0NSs-unsplash

Verificarea Informațiilor

De multe ori, companiile și corporatiile se confruntă cu informații legate de o potențială problemă, care le plasează într-o stare de confuzie și nesiguranță: acestea pot include informații despre potențiale activități ilegale desfășurate de angajați sau parteneri de afaceri, zvonuri sau scenarii neconfirmate sau chiar avertizări de integritate care pot să afecteze o anumită parte a operațiunilor existente. Deși o reacție adecvată necesită în primul rând o confirmare a informațiilor existente, o astfel de confirmare se poate dovedi imposibil de obținut, în absența unei asistențe specializate. Pentru aceste scenarii particulare, am dezvoltat o abordare de tip “adevărat sau fals”, de care managerii pot beneficia în eforturile lor de a confirma sau infirma ceva care s-ar putea dovedi a fi crucial pentru viitorul companiei. Facem acest lucru prin utilizarea unor tehnici de investigare specializate, în timp ce analizăm informațiile deja existente și le verificăm prin intermediul surselor noastre. Ceea ce oferim în final este o rezoluție clară asupra problemei în cauză, care ar trebui să le permită managerilor să adopte o reacție corespunzatoare, fără teama unor decizii luate în lipsa unor informații veridice.